sfanastasia
Posts by :
Festivalul bucuriei, la a treia ediție, la München
Duminică, 19 iulie 2026, a avut loc la München în Parohia „Buna Vestire”, Festivalul bucuriei, ediția a treia. Festivalul, inițiat de către pr. paroh Alexandru Nan în urmă cu trei ani, s-a bucurat și anul acesta de un real succes. Astfel, după Sf. Liturghie, la Altarul de vară al parohiei, copiii și tinerii Școlii de Română au prezentat un frumos program artistic la sfârșit de an școlar. În partea a doua a zilei, bucuria a fost menținută prin cântece și dansuri populare, prin interpretarea de excepție a violonistului Andrei Ciobanu, secondat de cantautorul Ovidiu Bucșa și de ansamblul de dansuri „Hora” al parohiei.
De mai mulți ani de zile în cadrul Parohiei Ortodoxe Române „Buna Vestire” din München funcționează o școală parohială. Înființată în timpul păstoririi pr. Simion Felecan, ctitorul bisericii „Sf. Maria” din München, Școala de Română (parohială), a fost reactivată în noiembrie 2022, imediat după instalarea noului paroh, pr. dr. Alexandru Nan, după ce, în perioada de pandemie, toate activitățile catehetice au fost sistate. Din acest an, școala de română (parohială) a fost așezată sub ocrotirea Sf. Anastasia Șaguna, și pentru faptul că parohia deține o părticică din moaștele Sf. Andrei Șaguna, fiul acesteia.
În cadrul Școlii funcționează mai multe grupe, pe categorii de vârstă. Astfel, grupa pentru cei mici se adresează copiilor între 4 și 8 ani. La grupa mijlocie participă copii cu vârsta între 8 și 14 ani. De la 14 ani în sus, sunt organizate activitățile cu tinerii. Cursurile și atelierele școlii sunt organizate cu preponderență vinerea, sâmbăta și duminica, iar spectacolele la diferite sărbători. De la an la an, ofertele școlii parohiale s-au înmulțit. Pentru o mai bună vizibilitate a activităților școlii, în viitorul apropiat va fi inaugurat un nou site.
Duminică, 19 iulie 2026, ziua a început cu slujba Utreniei și Sf. Liturghie, oficiată de către pr. paroh Alexandru Nan, protopop al Bavariei de Sud, pr. Julian Dettling (München) și diaconii Andrei Ciobanu (Regensburg) și Cătălin Ispas (München). Invitatul special a fost pr. dr. Bogdan Bucur, profesor de Patrologie la renumit Institut de Teologie Ortodoxă „Sf. Vladimir” de la New York, care a rostit și cuvântul de învățătură. Pornind de la textul Apostolului duminicii, pr. Bucur a sublinit importanța susținerii dintre credincioși, în concordanță cu îndemnul Sf. Ap. Pavel:
„Tocmai de aceea, Sfântul Pavel, care înțelege Biserica drept Trupul lui Hristos alcătuit din multe mădulare, scrie cu mare claritate și foarte concret: „Primiți-vă unii pe alții, acceptați-vă unii pe alții, purtați-vă și suportați-vă unii pe alții”! Noi însă, cei care suntem puternici, trebuie să purtăm slăbiciunile celor care nu sunt puternici – cu atât mai mult cu cât aceste roluri nu sunt repartizate definitiv, căci cine astăzi este puternic în credință poate mâine să fie el însuși slab și să depindă de ajutorul celorlalți. De aceea, Apostolul se roagă: „să vă dea să fiți cu toții în același gând unii față de alții”.
Vorbind despre slava lui Dumnezeu, la care toți sunt chemați și arătând că nu ne mântuim singuri, pr. prof. Bucur a concluzionat:
„Învățătura ortodoxă subliniază cu o mare naturalețe și frumusețe că mântuirea nu este doar o explicație prin care primim dintr-odată un nou statut. Ea este mai degrabă un drum, o creștere continuă în prietenia cu Hristos. Suntem pe cale. Iar cu cât înaintăm mai mult pe acest drum al vieții în Hristos, cu atât ni se deschide mai mult o mișcare nesfârșită spre slava lui Dumnezeu”.
În partea a doua a zilei, la Altarul de vară al Parohiei „Buna Vestire” din München, a avut loc festivitatea de încheiere a anului școlar 2025-2026 pentru copiii și tinerii școlii „Sf. Anastasia Șaguna“. Mai întâi, copiii de la grupele mică și mijlocie au recitat mai multe poezii și au cântat cîteva cântecele, unele având ca temă chiar vacanța de vară. Copiii și tinerii au cântat apoi la chitară și vocal, încântându-i realmente pe credincioșii prezenți. După susținerea acestui program, pr. paroh Alexandru Nan, în calitatea de paroh, dar și de președinte al școlii parohiale, le-a mulțumit tuturor persoanelor implicate în activitățile școlii. Pe lângă felicitări, copiii și tinerii, au primit diplome și cadouri, în special dulciuri.
Atmosfera de bucurie a continuat în partea a doua a programului artistic, cu mai multe surprize muzicale. Pe lângă unele interpretări solo, a urmat un program de muzică populară susținut de către talentatul violonist Andrei Ciobanu, acompaniat de cantautorul Ovidiu Bucșa. De asemenea, ansamblul de dansuri „Hora” al Parohiei Buna Vestire, înființat anul trecut și coordonat de doamna instructor Anca Morar-Gfall, a executat mai multe dansuri populare din mai multe regiuni folclorice ale României. În această atmosferă de bucurie, unii dintre credincioșii prezenți au cântat alături de interpreți sau au jucat alături de membrii ansamblului. De la acest festival n-au lipsit micii, berea și alte băuturi răcoritoare.
Astfel, într-o superbă zi, presărată cu o repriză de ploaie de vară, bucuria a fost trăită deplin de către copiii, tinerii, credincioșii Parohiei „Buna Vestire” și de invitații lor, mai întâi la Sf. Liturghie și mai apoi la „liturghia de după Liturghie“.
A consemnat pr. dr. Alexandru Nan
8 Emoții
BUCURIE – DOR – TRISTEȚE – MULȚUMIRE – ÎMPLINIRE – ACCEPTARE – IUBIRE
SENTIMENTUL DE A FI ÎMPREUNĂ
8 Martie, o zi specială pentru toate femeile din lume, dar, noi am fost astăzi binecuvântate cu vorbe frumoase și emoții intense.
Boboci de copii, astăzi ne-ați bucurat sufletele. Vocile voastre și cântecul chitărilor ne-au trezit sentimente ce uneori se ascund sau nu vor să iasă la lumină.
Prin strădania copiilor și răbdarea profesorilor, munca lor a dat roade. Cântecele, ce poate cândva mulți dintre noi le-am cântat pentru mamele, bunicile noastre, astăzi le-am ascultat cu nostalgie. Nu vom uita această zi unică, zi în care pentru o clipă poate, ne-am simțit acasă.
Vă mai așteptăm dragi copii!
Vă respectăm dragi profesori!
Vă mulțumim Părinte Alexandru!
Cu drag, a relatat,
Ioana Mirela Herghelegiu
Școala parohială pusă sub oblăduirea „Sf. Anastasia Șaguna“
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Dr. Serafim Joantă și la propunerea pr. paroh dr. Alexandru Nan, Consiliul parohial al Parohiei Ortodoxe Române „Buna Vestire” din München a aprobat, în ultima sa ședință, ca Școala parohială (de Română) să fie pusă sub oblăduirea Sf. Anastasia Șaguna.
Ora de Religie și alte activități cu copiii au fost desfășurate de-a lungul existenței Parohiei „Buna Vestire“ din München, în timpul păstoririi pr. Simion Felecan (1988-2018). Toate acestea activități, au fost sistate, din păcate, în perioada pandemiei.
Imediat după numirea pr. Alexandru Nan ca paroh, în noiembrie 2022, Școala de Română (parohială) a fost reactivată, reîncepând cu orele de Religie și Română, fiind adăugate pe parcurs noi cursuri și ateliere.
Întrucât Parohia „Buna Vestire” deține o părticică din moaștele Sf. Andrei Șaguna, din anul 2017, dăruite parohiei de către Mitropolitul Ardealului, ÎPS Părinte Mitropolit Dr. Laurențiu Streza și ținând cont de faptul că, în acest an (2026) a avut loc proclamarea oficială a canonizării Sf. Anastasia Șaguna, mama Sfântului andrei, care a luptat cu curaj pentru păstrarea copiilor ei în credința ortodoxă, la propunerea pr. paroh Alexandru Nan, cu binecuvântarea ÎPS Părinte Mitropolit Serafim și cu acordul Consiliului parohial, Școala parohială a fost pusă sub oblăduirea Sf. Anastasia Șaguna.
Școala parohială „Sf. Anastasia Șaguna“ este un program educativ adresat copiilor și tinerilor din orașul München și din împrejurimi, făcând parte din seria de programe similare inițiate în și de către Arhiepiscopia Ortodoxă Română a Germaniei, Austriei și Luxemburgului.
Programul își propune să mențină legătura copiilor și tinerilor români cu elementele esențiale ale culturii și spiritualității românești, completând activitățile educative pe care copiii și tinerii le desfășoară în cadrul școlilor din München și din Bavaria.
Printre disciplinele de studiu incluse inițial în programul școlii se numără: Limba și literatura română, Religia, Istoria și Geografia României, la care se adaugă o serie de activități cu caracter artistic și recreativ (excursii, activități sportive etc.). Din dorința de a-i ține cît mai strâns legați de comunitate pe copiii și tinerii școlii, în ultimii doi ani au fost adăugate și alte activități cum ar fi: Cursul de chitară, Cursul de canto, Cursul de chimie, Cursul de robotică, Cursul de bune maniere si Atelierul de creație. Cursurile și activitățile sunt organizate cu sprijinul unui grup de profesori calificați sau al unor persoane cu experiență acumulată în domeniul respectiv.
Începând cu anul 2023, activitățile și cursurile Școlii parohiale „Sf. Anastasia Șaguna” sunt susținute cu sprijinul consistent al Departamentului Românilor de Pretutindeni și, parțial, cu sprijinul parohiei.
În perioada 10 ianuarie – 20 aprilie 2026, copiii și tinerii școlii care participă la cele două grupe de Religie (grupa mică – 4-8 ani) și (grupa mijlocie – 9-16 ani), sub îndrumarea doamnei preotese Daniela Dettling (psiholog) și a pr. paroh Alexandru Nan, au participat la Concursul Național Catehetic (CNC) 2026, ediția a XVIII-a, din cadrul Programului Național Catehetic „Hristos împărtășit copiilor, “faza la nivel eparhial.
Pr. Alexandru Nan ne-a declarat:
„La finalizarea acestui concurs, la nivel eparhial, putem afirma cu convingere că acest proiect a contribuit la intensificarea activității noastre catehetice parohiale pe care o desfășurăm pentru copiii și tinerii noștri. Anul trecut am desfășurat proiectul „Prima Spovedanie“, iar în acest an vom continua proiectul dedicat familiei și femeii creștine.
Indiferent de poziția pe care o vom obține la evaluarea făcută la nivel eparhial, participarea la acest concurs a reprezentat un câștig pentru noi toți, prin noile idei și impulsurile pe care le-am primit. O rugăm pe Sf. Anastasia Șaguna, sub oblăduirea căreia își desfășoară activitatea școala noastră parohială, să mijlocească la Hristos, Domnul nostru, pentru noi, toți, elevi, părinți și corpul didactic, asupra clerului și întregului popor dreptcredincios“.
A consemnat pr. paroh Alexandru Nan,
Președintele școlii parohiale „Sf. Anastasia Șaguna”
Programul școlii:
Programul orelor și activităților Școlii „Sf. Anastasia Șaguna” este adresat copiilor și tinerilor cu vârste cuprinse între 4 și 19, activitățile desfășurându-se pe categorii de vârstă, de obicei, sâmbăta și duminica, la centrul parohial situat pe: Fasangartenstr. 127a, 81549 München.
Persoane de contact:
Președinte: pr. dr. Alexandru Nan
Tel. 0152 599 751 44
Email: pr.alexandrunan@yahoo.de
Coordonator în relația cu DRDP: prof. Luminița Orha
Tel. : +40771291338
Email: orhalumi@yahoo.com
Coordonator programul școlii: ing. Grațiela Mangri
Tel.: 017620832131
Email: gdmangri@googlemail.com
***
Părinții care doresc să înscrie copiii și tinerii la Școala noastră parohială și toți cei interesați de activitățile noastre, ne pot contacta la sediul parohiei, la sfârșitul fiecărei slujbe, telefonic sau se pot adresa direct persoanei care susține cursul / atelierul de care sunt interesați. Pentru înscrierea la toate activitățile școlii, vă puteți adresa președintelui Școlii, pr. Alexandru Nan: pr.alexandrunan@yahoo.de. Pentru o mai bună vizibilitate a activităților școlii, cei implicați în conducerea ei lucrează la un site separat al acesteia.
Curs de limba română
Îndrumător: Simina Ioana Bura
Sunt absolventă a Facultății de Filologie din București, iar din anul 2019 predau cursuri de limbă și literatură română copiilor din diaspora, din dorința de a contribui la păstrarea și cultivarea limbii materne.
În cadrul orelor, dezvoltăm abilitățile de comunicare prin citit, scris și conversație, într-o atmosferă interactivă, adaptată vârstei. Copiii citesc texte, formulează întrebări și răspunsuri, își îmbogățesc vocabularul și exersează noțiuni lexicale și gramaticale prin exerciții variate.
Toate textele studiate sunt ancorate în spațiul românesc, ajutându-ne să menținem legătura cu elementele culturale, geografice și istorice specifice. Citim atât proză simplificată din opera autorilor clasici, cât și basme sau poezii, pentru a descoperi frumusețea limbii și tradiția literară românească. De asemenea, pe parcursul anului învățăm despre tradițiile românești, integrate firesc în activitățile noastre.
Vă așteptăm cu drag la Școala parohială „Sf. Anastasia Șaguna“ a Parohiei Ortodoxe Române „Buna Vestire“ din München
Pentru mai multe detalii mă puteți contacta la:
Tel. 015124909380
E-Mail: simina.bura@gmail.com
Curs de Biologie
Îndrumător: Roxana Budică
Începând cu anul 2023 predau cursuri de biologie în cadrul Parohiei Ortodoxe Române „Buna Vestire” din München. În cadrul acestor ore, copiii descoperă tainele lumii vii într-un mod interactiv și accesibil, îmbinând teoria cu activități practice, într-o atmosferă plăcută și creativă.
Copiii învață despre plante și animale, despre importanța lor în ecosisteme, dar și despre funcționarea corpului uman. Curiozitatea lor naturală este încurajată prin observații, experimente simple și discuții interactive, astfel încât fiecare lecție devine o experiență vie și memorabilă.
Este minunat să observ cât de dornici sunt copiii să înțeleagă lumea din jurul lor. Biologia le oferă ocazia să descopere conexiunile dintre toate formele de viață și să înțeleagă responsabilitatea pe care o avem față de natură și față de propria sănătate.
Prin acest curs, micii exploratori își dezvoltă spiritul de observație, gândirea logică și respectul pentru mediul înconjurător, bucurându-se în același timp de satisfacția descoperirii.
Pentru detalii si înscrieri vă aștept cu drag să mă contactați la:
Tel: 01573 6824526
E-Mail: roxanaelenabudica@gmail.com.





















