Curs de bune maniere si etichetă socială
Îndrumător: Ana Ruxandra Meres
Prin prisma profesiei sunt o persoană pasionată de comunicare și relații interumane, cu experiență în domeniu, care îmi permite să înțeleg nevoile semenilor cât și cerințele societății actuale. Cu abilități de comunicare și o atitudine pozitivă, îmi propun să îndrum tinerii într-un mod profesionist și prietenos.
Încă din copilărie am avut privilegiul de a fi îndrumată în fascinanta lume a etichetei și protocolului, urmând cursuri de bune maniere inspirate din metodele Doamnei Ileana Vulpescu. Ulterior am predat la rândul meu cunoștințele obândite în cadrul unei Academii de modeling.
În prezent sunt specialist în Marketing și Comunicare, iar în cadrul activității mele sunt incluse și cursuri de comunicare și dezvoltare personală.
Societatea actuală, în programele de educație oferite în școală, nu oferă tinerilor îndeajuns de multe noțiuni necesare petru a face o impresie excelenta atât în mediul profesional cât și în cel social.
Astfel că în Cursul de bune maniere, am structurat o serie de teme, ce au ca scop dezvoltarea cunoștințelor și deprinderilor legate de bunele maniere protocol și etichetă socială, cu accent pe comportamentul civilizat, respectul reciproc și cultivarea unei atitudini potrivite în diverse contexte. Totodată, s-a urmărit pregătirea tinerilor pentru situații sociale, școlare și profesionale, prin consolidarea abilităților de comunicare și prin formarea unei imagini personale pozitive.
Tinerii sunt pregătiți pentru a face față celor mai înalte cerințe de eticheta în public, în mediul profesional precum și în mediul digital. Toate temele sunt analizate, exemplificate și dezbătute prin mijloace ștințifice, adaptând toate metodele la nevoile generației actuale.
Dacă doriți să aflați ultimele tendințe legate de bunele maniere la evenimente, cum să faceți o bună impresie în mediul profesional, cum să gestionați conflicte sau să vă dezvoltați arta conversației, sunteți bineveniți la cursurile școlii noastre.
Pentru mai multe detalii mă puteți contacta la:
Tel: 015164001300
Mail: curs.bune.maniere@gmail.com
